Traseul grec

În secolele XVII-XVIII, Iașul era cu adevărat multicultural și pestriț din punct de vedere etnic. Populația de străini cea mai numeroasă părea să fie grecii, după cum afirma Paul de Alep în însemnările lui de călătorie. Dar era doar o părere, deoarece limba greacă se generalizase datorită comerțului, Bisericii și comunicării cotidiene, facilitând percepția că peste tot erau greci. Majoritatea grecilor se ocupau cu comerțul, astfel că ajunsese să se pună semnul egal între numele de grec și cel de negustor.

Ca dovadă că totuși populația de greci nu era atât de numeroasă este faptul că nu avea propria biserică, așa cum aveau în unele orașe din Muntenia. Exista totuși o „mahala a grecilor”, fără ca documentele să lase informații despre locul în care se afla aceasta. Se știe totuși că negustorii cei mai mari aveau case pe Ulița Mare, iar ceilalți, mai modești, lângă dughenele din străzile cu vad: pe Podul Vechi, Ulița Târgului de Jos, Podul Hagioaiei. Unii stăteau mai la periferia orașului. Pe lângă comerț, ei mai practicau și alte îndeletniciri: erau cămătari, gelepi (făceau negoț cu animale), grădinari sau alte meșteșuguri mărunte, dar erau și militari (seimeni, bulucbași) sau lucrători în cancelariile domnești.

Numărul grecilor a crescut în secolul al XIX-lea. În 1860, documentele consemnează un număr de 653 de greci în Iași, cifră care îi așeza pe locul trei după germani (1771) și slavi (1449). Întreaga populație a orașului Iași însuma, atunci, 65.745 de locuitori. Cu timpul s-au produs fluctuații, așa că  grecii au intrat în rândul familiilor celor mai însemnate din Iași, au făcut politică, erau printre cei foarte bogați. Au renunțat la negustorie și au devenit adevărați lideri politici. Numai numele unora mai amintește de genealogie și obârșii și se poate spune că, treptat, parte din ei s-au românizat.