Traseul francez

Despre o comunitate de francezi și francofoni (elvețieni, belgieni) la Iași se poate vorbi de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. În 1797, a fost înființat consulatul Franței, care s-a închis după mutarea capitalei la București, moment care a făcut ca Iașul să scadă mult în importanță. Rostul consulatului, care a existat 113 ani, era să răspundă nevoii unei bune reprezentări a Franței în acest spațiu fanariot, să supravegheze politicile rușilor și austriecilor în zonă și să dezvolte relații comerciale. Această instituție avea o evidență precisă a numărului de francezi din oraș, astfel că dacă în 1825, existau 25 de francezi și 45 de francofoni, în 1856 erau 143; în 1880, se găseau 103 francezi, pentru ca în 1910 să mai fie doar 76, motiv pentru care Consulatul de la Iași a fost închis. Sediul consulatului a fost, pe rând, mai întâi într-o casă închiriată pe actuala stradă Sfântul Sava; cei mai mulți ani, în casa Gane (din actuala stradă Nicolae Gane, o clădire care acum aparține Muzeului Național al Literaturii Române), iar la sfârșitul secolului al XIX-lea, într-o clădire aflată pe Bulevardul Carol nr. 12, vis a vis de actualul Institut Francez.

Francezii din Iași erau profesori sau comercianți, proprietari agricoli sau ingineri. Printre personalitățile care s-au remarcat a fost consulul Victor Place, care a susținut Unirea Principatelor. În rest, oamenii își vedeau cu bun simț de afacerile sau slujbele lor, contribuind la dezvoltarea orașului și, mai ales, la crearea unei atmosfere franceze rafinate. Majoritatea școlilor private erau franceze. Magazinele lor aveau mărfuri căutate. Bucătarii francezi erau printre cei mai vestiți. Inginerii francezi și-au adus o contribuție remarcabilă în  domeniul tehnic: au realizat telegraful, drumuri, poduri, instalații tehnice, publice sau private, clădiri. De exemplu, Francais Charles Chaigneau a fost inginerul șef al orașului între 1895-1916, calitate în care a condus principalele lucrări de infrastructură; mai precis, de  realizarea unei rețele de apă. Cei din domeniul administrativ au avut o puternică influență în dreptul moldovenesc, apoi românesc, au contribuit la modernizarea sistemului administrativ.

La toate acestea se adaugă pasiunea pe care o aveau românii pentru limba franceză și tot ce avea legătură cu Franța. Ei au luat microbul  acesta prin intermediul fiecărui tânăr de familie bogată care a studiat și s-a format în Franța. Odată întorși la Iași, aceștia vorbeau numai în franceză, încât A.D. Xenopol a fost nevoit să tragă un semnal de alarmă și să condamne disprețul pe care românii îl aveau față de propria lor limbă.

Comunitatea de elvețieni era asociată francezilor. Cei care au venit în Iași erau profesori, comercianți, artizani, iar elvețiencele erau guvernante în  casele boierilor români înstăriți.

După ce a trecut mai bine de un secol de când au ajuns în capitala Moldovei primii imigranți francezi, la 1900 se putea vorbi de alte generații, care deveniseră români deja, chiar dacă nu au renunțat la limbă sau anumite obiceiuri specifice. În 1950, statul român comunist a cerut francezilor fie să renunțe la naționalitatea de origine, fie să plece din România. Majoritatea au rămas, dar totuși acesta a fost sfârșitul comunității franceze din Iași. După 1989, și mai ales după aderarea României la Uniunea Europeană, comunitatea de francezi din Iași s-a refăcut.