Traseul lipovenesc/ rusesc

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o statistică precizează prezența a 1449 de „slavi”. Prezența lor este atestată cu mai multe secole înainte, dar numărul lor a tot crescut mai ales spre sfârșitul secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Se spunea că vin din „Țara Leșască” (Polonia) sau, mai târziu, erau rușii lipoveni veniți din „Țara muscalilor”, adică Rusia. Erau negustori și meșteșugari, dar și călugări sau dascăli. Documentele amintesc de un cojocar, la 1673, care lucra pentru mănăstirea Dealu Mare, dar și de faptul că rușii făceau tot felul de treburi mărunte, ceea ce înseamnă că erau săraci și au venit în Moldova ca să-și asigure traiul. Puțini dintre ei aveau în proprietate case.

Lipovenii au fost o categorie de ruși aparte, un fel de refugiați din Rusia din cauza persecuțiilor pe care trebuiau să le îndure din cauza reformelor patriarhului Nikon, pe care nu voiau să le accepte. Erau considerați eretici. Au plecat din Rusia prin a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, iar în Moldova li s-a permis să-și țină legea. Alexandru Mavrocordat, în 1802, apoi Alexandru Moruzzi, în 1805, au emis acte care le-au acordat acest drept.

Dar, de pe la 1820, au venit în Moldova o altă categorie de eretici, „scapeții”. S-au așezat în Iași în mai multe locuri, dar mai ales în Tătărași, aproape de actualul Podu Roș (Lipovenime), sau în Păcurari. Pe malul drept al Bahluiului, lipovenii și-au ridicat propria lor biserică, pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea.